Poem

Flowers in her hair. And mine.

This is no poem

It’s a moaning woman in need

Of much more; aren’t we all? We are. We aaare

(Hmph, you too!)

Kid you not! I am adamant

Violent in front of injustice. And even in the back.

Kid you not! Mock? May be.

But I’m dead. Serious. Starting at a later time

The only difference between death and the life of this poem

Is that the former takes mine.

Publicitate

Azi am apucături de scribulitor

Etichete

englezisme, Jostein Gaarder, TGV

8.08.2014

Și n-o să îmi dau de gol muza. Egotistical like that. Deși s-ar putea dovedi self-explanatory. Meditam la a scrie o carte. Meditam e pretențios pentru TGV-ul ăsta 🙂 Și mi-am amintit cum identificasem mai demult problema și o și localizasem…aici, în punctul ăsta • (cu sens pe hârtie). Numai că acu′ e light blue. Sau ceva așa. Și apoi, ca să fac o descriere jurnal de călătorie, stația următoare a fost arta poetică. Un nod feroviar foarte frecventat nu numai lately (deși cred că ăsta ar fi cuvântul de folosit). Apoi mi-am dat seama că totul e o succesiune logică. Sau ar trebui să fie. Și că am obsesia asta a începuturilor (principial și nu numai) și că un flashforward pentru tine e un ”flashbackwards” pentru TGV și că ăsta e un scenic mental route care trebuie descris pentru turiști. 🙂

It is a truth universally acknowledged: cărți îmi vine să scriu în sesiune. Ce e mai trist și mai trist e că fac aceeași alegere mereu. În fine, cel puțin până acu′. Foarte multe probleme: proporția între reale, independente și fabricate e problema. Mea. Când poate ar trebui să nu mai fie 🙂 că se explică.

Chiar că necesitatea își joacă rolul magistral la mine. Trebuie să termin…E despre cum vreau eu să fiu. Adică e educativ. Și nu mă refer la… ci la șurubăielile mele continue. La ascuțit unelte de dat seama. La înțeles rațiuni ultime pentru acțiuni de pe urmă. Adică la devenire, viață. Că doar despre asta a mai rămas să fie toată filosofia. 🙂 Și nu scriu altfel decât aș fi spus-o. Ca simplitatea elegantă a unui…dar e relativ la ochiul mai mult ori mai puțin albastru. Cum și albastrul depinde. Parcă îmi vine să cred că relativismul lucrurilor e un cerc de domino și impulsul ăla e unica bătaie de cap rămasă. Dar mi-aș dori să fie piesele în vid. Sunt!? Am scris ceva frumos.

La urma urmei tot trebuia să fi luat ființă cândva ceva din nimic.

Ar trebui să fac un metalimbaj din propoziția asta pentru fiecare claim al filosofiei ăstora de s-au luptat cu morile de vânt înaintea mea. Am vrut să scriu un joc. Era mai bine. Hmph.

Dacă ar fi să scriu ceva ce aș vrea să spun că știu (și nu am surprins …) e asta: că pentru a ne rămâne de făcut nimic altceva decât să ne trăim accordingly – adverbul ăsta englezesc și enervant ar trebui să se refere la unicul punct de referință de care ar fi oportun să fim siguri: începutul; în termeni de ceva în loc de nimic cum? Pentru că de ce e subsecvent înțelegerii ăsteia; sau inferior; ulterior în ultimă instanță – ar trebui să pricepem istoria ființei pentru a spera că nu o să mai fim orbi în ale viitorului. Poate e o tâmpenie. Acu′ nu știu.

Îh, urăsc așteptatul. Ăsta mai ales.

Title

Etichete

Alice, carpe diem, looking glass

This is for Alice to know that in the rear window

Objects are closer than they appear

When I look in the mirror behind me

Everything seems real

Conveniently tall

Without any magnifier

Not to fit through the looking glass

But to search for that mote of dust

That had his will subdued by an old carpe diem.

And his sleep will not be ruined by the sordidness of greed

Ca să adorm cu cartea-n mână

M-a mângâiat invidia un pic

Irișii ei au melanină 

Ai mei nu au nimic

 

Ca să își prindă genele-n fermoar

Îmi tot induce vise lăcomia

Adună punctele pe zar

Și-i înflorește ia.

Anaid

Etichete

Adam, cold wind, December, Diana, November, wind chime

There’s cold wind storming through my wind chime

If what I  think I cannot dare to say

Like broken shards of Adam’s clay

Divided by November weather

Fell far apart but fit together

I’ll let it lead us where it may.

 

Got caught up swirling in this backward somber rhythm

Involuntarily becoming pray

I know not where my greed should lay

And if she brings you to the end of tether

Don’t let Diana take you to the heather

I hope that by December I’ll have found my way.

La început n-a fost cuvântul

Etichete

fiat lux, omnipotent dux

-Aș vrea să știu care a fost,

Spunea învățăcelul,

Acel cuvânt întâi, sunet articulat primar,

Să fi cuprins într-însul gândul,

Să lovească cerul

Să unduiască singură lumina-atât de-avar!

 

Aș vrea să pot să-l scriu

Și recunosc, de două zile-ncoace

M-aș vinde ca un dialect de-arhanghel, serafim

Să mi-l îngâne

Și de-ar face ”fiat lux” să nu-mi dea pace,

M-aș întreba de ce murim.

 

-Mă-ntreb și eu acuma, tu, Achaeus

Care tânjești atât să fii poet

Tu care, iată, ți-ai întrezărit mormântul

Răstălmăcind reflex, recombinând continuu

Vreun adevăr; tu, daimon de estet

Ca s-ai ideea folosești cuvântul?

 

Ce poți să spui că știi

Când nici măcar c-ai înțeles nu poți pretinde?

Ori întrebarea mea-i răspunsul tău.

Renegi un ”omnipotent dux” la fel ca tine

Două cuvinte într-o ipoteză care te cuprinde

Și care au făcut din tine tu și sine zeu.

 

O să rescrii aceeași epopee

O să rearanjezi atomi în joaca ta

De ce nu crezi că lumea-i cum ar trebui să fie?

De ce te încăpățânezi?

Oricât de mult ai încerca

Nu-ncape universul pe hârtie.

Despre de ce imi place Wittgenstein

Ghilimele pentru că, vorba poetului,

Povestea ce voi spune-o

Nu este de la mine.( Melanip al lui Euripide).

„Este important de observat că singurul interes al logicianului priveşte o formă a raţionamentului, nu adevărul sau falsitatea premiselor şi concluziilor sale. Când se întâmplă ca premisele unui raţionament valid dat să fie adevărate, atunci se spune că un asemenea raţionament nu este doar valid, ci şi adecvat, ceea ce este un lucru în plus.”

Adecvare=soundness

Limbaj ↔ Lume

 ↓             ↓

Propoziţii ↔ Fapte

 ↓             ↓

 Propoziţii elementare ↔ Stări de lucruri

↓              ↓

Nume    ↔ Obiecte

„Teoria reprezentaţională a sensului” – „Corespondenţa între propoziţiile elementare şi stările de lucruri este constituită de faptul că numele din care sunt construite propoziţiile elementare denotă obiectele din care cunt construite stările lor de lucruri corespondente: aranjarea numelor oglindeşte logic sau reprezintă aranjarea obiectelor în stările de lucruri. În virtutea acestei relaţii de reprezentare, propoziţiile compuse din propoziţiile elementare au sens.”

Hence, subiectele cu semnificaţie etică şi religioasă se arată, ele nu por fi exprimate.

„Este o sarcină a cercetării empirice- în particular a psihologiei – să determine modalitatea practică în care noi legăm limbajul de lume, în experienţa şi activitatea noastră (…) Sarcina filozofiei este, în contrast, una în întregime conceptuală, de identificare a condiţiilor logice care trebuie obţinute pentru a exista o legătură logică între lume şi limbaj.”

Papa Russell opinează că limbajul este conectat cu lumea fiindcă, la cel mai elemenetar nivel, noi „numim”, cu ajutorul demonstrativelor, unităţile de informaţie senzorială care constituie contactul nostru imediat de experienţă cu lumea.

Pentru că numai discursul factual are sens, şi pentru că propoziţiile filozofiei şi logicii nu sunt propoziţii factuale, rezultă că propoziţiile filozofiei şi logicii pe care Wittgenstein le foloseşte pentru a-şi enunţa teoria sunt ele însele fără sens. Teoria sa pare aşadar paradoxală. Dar Wittgenstein este conştient de aceasta şi, în schimb, dă o descriere a ceea ce este filozofia şi, separat, o descriere a statutului logicii. Privitor la filozifie el spune:

4.111 Filozofia nu este una dintre ştiinţele naturii.

4.112 Scopul filozofiei este clarificarea logică a gândurilor. Filozofia nu este un corp doctrinar, ci o activitate. O operă filozofică constă în esenţă în elucidări. Rezultatul filozofiei nu sunt „propoziţiile filozofice”, ci mai degrabă clarificarea propoziţiilor. Fără filozofie gândurile sunt oarecum tulburi şi indistincte: sarcina ei este de a le face clare si a le delimita strict.

4.114 Ea trebuie să pună limite la ceea ce poate fi gândit şi prin aceasta la ceea ce nu poate fi gândit.

4.115 Ea va semnifica ceea ce nu poate fi spus prezentând cu claritate ceea ce poate fi spus.

•paralela cu spusul adevărului din Mitul peşterii lui Platon şi elucidarea lui Wittgenstein; mai precis privind etimologia grecescului adevăr, aletheia, din a+ lethe ( Lethe= zeiţa uitării =⁄ Menmosyne), care deci nu înseamnă propriu-zis adevăr, ci neuitare; după Heidegger aletheia înseamnă „stare de neascundere”, adică adevăr este ceva smuls prin luptă dintr-o stare de ascundere.

De asemenea, conform 4.114 (Filozofia) trebuie să stabilească limite gândirii trecând în afară prin ceea ce poate fi gândit. = a arunca scara pe care ai urcat!

Privitor la logică el spune:

6.124 Propoziţiile logice descriu schelăria lumii i fac aceasta arătând ce trebuie să se petreacă pentru ca limbajul să aiba sens.

Logica nu are nimic a face cu întrebări despre cum este lumea noastră în realitate. Sarcina logicii este aceea de a arăta care trebuie să fie structurile lumii şi limbajului pentru ca ele să se afle în conexiune. Ea arată prin aceasta care sunt limitele discursului cu sens.

6.522 Există într-adevăr lucruri care nu por fi puse în cuvinte. Ele se manifestă ele însele. Ele sunt elementul mistic.

6.45 A vedea lumea sub specie aeterni înseamnă a o vedea ca un întreg- un întreg limitat. Sentimentul lumii ca întreg limitat- aceasta reprezintă ceea ce  e mistic.

7 Despre ceea ce nu putem vorbi trebuie să păstrăm tăcerea.

Tractatus-ul este ca un joc de şah. But then again…isn’t everything?!

Criticile curg. În ” Cercetări filozofice” Wittgenstein respinge pe aceea a suprasimplificării şi argumentează contrariul: că limbajul este o vastă colecţie de activităţi diferite, fiecare cu prorpia sa logică. Ignorăm o mulţime de alte funcţii al elimbajului, diferite de aceea a enunţa: a sfătui, a comanda, a întreba, a promite etc.

Constanta filozofiei lui Wittgenstein: problemele filozofice deoarece înţelegem greşit logica limbajului nostru.

Variabila: ceea ce se înţelege prin „logica limbajului” dar şi felul în care pot fi rezolvate problemele cauzate de această neînţelegere de la o teorie filozofică ca în Tractatus la „dizolvarea” acestor probleme; concepem astfel filozofia ca pe o întreprindere terapeutică.

Vreau să fiu Socrate

Etichete

epiphany, genius, made in China, Socrate

Am avut una dintre revelaţiile mele la minut despre cum ar trebui totuşi să scriu bloguieli, să mă apuc poate şi de o carte şi să termin, citind pe îndelete, tratatul de teoria generală a dreptului. M-a ţinut în poziţia de drepţi cu un zâmbet ştrengar pe faţă un timp (Ce faci când e epiphany time down at your place? You smile, jot it down criptically and plan to be a genius) şi când peniţa a atins hârtia, reveria s-a materializat într-un rând, mâzgălit aproape instantaneu. Voiam să scriu despre regretul de a nu-mi putea transmite nemijlocit şirul gândurilor, dar mi-am dat seama că defapt asta-i toată măiestria şi aici stă arta: literal în peniţa mea murdară de cerneală dark blue made in China. Ea ar trebui să-mi scrie satisfacţia de a fi gândit că tot ce-am pretins eu a fi înşirat până acum pe blogul asta fără cititori e echivalentul scriitoricesc al unei aşa-zise poze nud în care modelul îşi dezgoleşte timid umărul; şi până şi asta depinde de cultură. Hmph!

Vreau să fiu Socrate.

Şi în plus, nu vreau să scriu literatură.

Interviul

Etichete

joc, mahatma gandhi

,, Fii tu însuţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”

Mahatma Gandhi

 

C (Cezara): Diana, mai întâi de toate, trebuie să admitem faptul că tu ai cunoscut, într-adevăr, succesul, fiind olimpică la discipline precum limba engleză, filozofie, limba latină, logică. Aş vrea să ştiu dacă nu consideri că există şi o parte mai puţin pozitivă a succesului. De pildă, crezi că toate aceste distincţii, premii, recunoaşteri sociale ar putea întreţine vanitatea sau poate te determină să fii mult prea exigentă cu tine însăţi, supunându-te astfel unei frumoase auto-torturi, dătătoare totuşi de mari satisfacţii?

D (Diana): Probabil că iniţial a fost şi vanitate la mijloc, însă treptat a devenit exact atât de solicitant încât să-mi fie practic atrofiat „organul” pentru lucrurile astea. Recunosc, îmi face plăcere să primesc aprecieri, „tickles my pride”, dar e de o durată mai scurtă chiar decât aş vrea. Mă pierd destul de repede mai apoi printre cele ce îmi rămân (mereu) de făcut, pentru că în definitiv ajung să fie singurele care contează. Cât despre a fi prea exigentă cu mine însămi, nu e cazul. Sunt în principiu pentru moderaţie cam în toate aspectele. Mai degrabă aş numi printre părţile mai puţin pozitive ale succesului, ca să folosesc exprimarea ta, faptul că se creează un fel de progresie dezirabilă o dată ce ai intrat în joc, iar totul creşte exponenţial şi în intensitate pe măsură ce numărul activităţilor creşte. Nu e tocmai liniştitor mai ales în cazul în care te întrebi asupra limitelor.

 

C: Academicianul Solomon Marcus afirma faptul că ,, lumina clară a artei străluceşte în umbra severă a ştiinţei”. Ştiu că tu nu doar apreciezi arta, ci o şi practici, prin pictură. Aşadar, crezi în catharsis, în puterea artei de a influenţa şi chiar schimba o civilizaţie, o lume?

D: Într-adevăr, pictez abstract, desenez şi fac colaje, însă sunt în mare parte egoistă pentru că o fac pentru un catharsis personal, deşi cred în scopul universal pe care îl atribui tu artei. Apologetic, motivul meu iniţial e compensat oarecum, sau cel puţin aşa îmi place să cred, de efectul pe care ceea ce creez îl are asupra celor cărora le este pe plac. Ş-apoi, ca să răspund tot cu un citat, Jung spunea că „ceea ce natura lasă nedesăvârşit, arta desăvârşeşte”. Asta aplicat tot ideii de catharsis prin artă. Cred că înţelesul pe care grecii îl dădeau noţiunii era că, în prezenţa unui obiect de artă ai fi fost supus unei purificări, urmată de o senzaţie de calm.

C: Sunt sigură că superiorizezi valorile morale, în detrimentul celor materiale. Care ar fi cea mai importantă valoare în care crezi?

D: Interesant că întrebi, chiar recent m-am găsit în situaţia de a răspunde aceleiaşi interogaţii. Cred, în urma unei destul de extinse autoanalize, că toleranţa şi demnitatea sunt valorile cele mai importante în care cred şi asta pentru că îmi uşurează, încurajează şi clarifică interacţiunile.

C: Să vorbim şi despre preocuparea ta neobosită pentru filozofie. Până în acest moment, care crezi că este filosoful ale cărui teorii te-au influenţat în mod semnificativ, schimbându-ţi poate propriile viziuni asupra omului, cunoaşterii etc. sau determinându-te să renunţi la anumite prejudecăţi?

D: Eu am pornit în filozofie de pe poziţia fizicianului, citind eseuri ale lui Einstein (pe care nu le-am abandonat complet, adăugând Newton, Hawking şi diferite publicaţii în domeniu listei) şi fiind intrigată de implicaţiile teoriei relativităţii în filozofie, ca mai apoi să ajung la a citi „Critica raţiunii pure” a lui Kant pentru că Einstein o citise foarte devreme, înţelegând-o totuşi. Naiv, de acord, dar curiozitatea mi-a fost răsplătită mai apoi. Un filozof…hmm, dificil…poate Nietzsche, dar categoric şi Wittgenstein, exact pentru motivele menţionate de tine.

C: În încheiere, îţi propun să facem un exerciţiu de empatie. Care crezi că este motivul pentru care un număr nu foarte restrâns de elevi practică absenteismul? Să fie oare năduful de plictiseală şi de spleen cauza? Sau poate, dacă tot vorbeam de filozofie, aceştia absolutizează libertatea, ca şi Sartre, însă, aidoma filosofului existenţialist, uită să absolutizeze şi responsabilitatea? Prin urmare, crezi că există vreun argument puternic, susceptibil de această severă repulsie faţă de şcoală?

D: Argument doar în cazul în care există un set de preocupări extraşcolare ce exced prin potenţial şcoala, caz rarissim după părerea mea tocmai pentru că plictiseala ar suferi o mişcare de translaţie imediată chiar dacă poate cu manifestări ulterioare la respectiva ocupaţie. Pe de altă parte, există în opinia mea un motiv.Că tot vorbeai de asumare a responsabilităţii, îmi asum şi eu aşadar ce voi spune: e o chestiune de lipsă de viziune în perspectivă. Gândim mai ales pe moment în realitatea cotidiană şi dacă plictiseala primează în mirificul moment X să zicem, acela va fi „the very one” în care ghiozdanul pe umăr va lua locul responsabilităţii în urmărirea unui viitor , aşa cum promite sistemul educaţional. Un pic prea abstractă punere în balanţă pentru o oarecare zi de şcoală.

C: Mulţumesc, Diana! Am încredere că vei deveni un dârz militant al culturii!

Iulia-Cezara Abăcioaei, (XII D)

Everything….

Everything.